Ai ceva ce nu-ţi foloseşte?

OLX

Recunosc, sună a reclamă OLX sau ce mirare am văzut la televizor. Dar nu-i prostie, credeţi-mă. Primul obiect pe care l-am pus la vânzare a fost un laptop IBM, vechi ca bunica. Eram foarte strâmtorat cu banii într-o iarnă, dar atât de tare încât eram gata să vând cămaşa de pe mine. Şi ia uite că-mi vine ideea. M-am înscris pe Okazii şi am pus laptopul. Bine că am fost nevoit să-mi încarc contul cu 5 euro, pare-mi-se, dar toată vânzarea m-a costat vreun euro, adică 4 lei 30. Am scos laptopul la licitaţie şi iaca m-am ales cu 310 lei pe el.

Am prins curaj şi am mai pus nişte chestii pe care nu le foloseam. Le-am vândut pe toate. Dar ce să zic că m-am făcut şi neruşinat după aceea şi am început să-ntreb pe la neamuri dacă nu cumva au obiecte gen electonice pe care nu le mai folosesc. Ruşinică sau nu, m-am scos cu un venit frumuşel din toată afacerea de pe Okazii.

Într-adevăr, oameni buni, de ce să ţineţi în casă lucruri pe care nu le folosiţi? Scoateţi-le la vânzare. Chiar dacă luaţi bani puţini pe ele, vă alegeţi cu un bănuţ şi cu mai mult spaţiu în locuinţă. Avantajos din toate punctele de vedere, nu?

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s